Impresarul lui Hamza susține că are de recuperat bani de la Petrolul: „Dacă nu achită datoria, vom cere insolvența.” Replica ploieștenilor: „Contractul semnat cu Joița este nul”

Impresarul lui Hamza susține că are de recuperat bani de la Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Joița, impresarul lui Younes Hamza, spune că motivul pentru care tunisianul a plecat la Botev Plovdiv este că n-a mai fost dorit la Petrolul. Agentul atacantului oferă ca argument indiferența oficialilor clubului după ce a venit oferta din Bulgaria.

În plus, impresarul susține că are de recuperat bani de la Petrolul, atât el, cât și jucătorul. Mihai Joița amenință cu insolvența în cazul în care nu-și va recupera banii.

„Hamza a fost împins să plece, s-a dorit ca el să plece, nu a fost dorința lui. De obicei, clubul care primește o ofertă pentru un jucător, se întoarce către acesta și-i propune o prelungire, o renegociere…ori nu s-a discutat niciodată cu jucătorul despre această chestiune.

Față de Hamza mai au datorii pe care trebuie să le achite până în vară. Față de mine au datorii încă de când l-am adus pe Hamza la Petrolul. Vom cere insolvența Petrolului dacă aceste datorii nu vor fi achitate. La aducerea lui Hamza la Petrolul m-am înțeles cu clubul pentru suma de 150.000 de euro în trei rate. Nu am văzut niciun cent”, a declarat Mihai Joița la Sport.ro

În replică, Marius Bucuroiu, directorul general al Petrolului, susține că echipa din Ploiește nu mai are nicio datorie față de Hamza. Cât despre banii pe care ar fi trebuit să-i achite firmei de impresariat, oficialul Petrolului spune că înțelegerea semnată cu Mihai Joița este nulă:

„Acel contract nu stă în picioare, deoarece este semnat de Mihai Joița în numele firmei de impresariat din Franța, dar el nu are împuternicire. Nu este opinia noastră, este opinia juriștilor. Către jucător nu mai este nicio datorie, chiar ieri s-a făcut plata pentru ianuarie și februarie. Inclusiv bonusurile pentru sezonul trecut au fost achitate”, a declarat Marius Bucuroiu la Sport.ro

Younes Hamza a plecat în această iarnă de la Petrolul la Botev Plovdiv. Suma de transfer a fost un milion de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×